Şi tu poţi să programezi un robot

Asociația Elevilor “Club LMV “ Ploiești

Descriere De ce un atelier dedicat robotilor LEGO MINDSTORMS? Pentru că LEGO pentru educație constituie o poartă ce deschide lumea matematicii, a științelor dar și a competențelor lingvistice pentru elevi într-un mod extrem de atractiv.
Cine poate participa?
Acest atelier e dedicat elevilor de gimnaziu din şcolile ploieştene.
Unde se va desfăşura?
În laboratoarele de informatică ale Colegiului Naţional Mihai Viteazul Ploieşti.
Când?
În data de 8 octombrie, în intervalul 16-19.
Cum se va desfăşura?
Într-o atmosfera veselă şi foarte caldă prin implicarea echipelor de robotică din CNMV, fiecare elev va participa la următoarele secţiuni
1. Prezentare kit Lego Mindstorms – susţinută de profesor Dicu Loredana (15 min)
2. Iniţiere în lucrul cu EV3 software şi crearea unor module program
3. Verificarea programelor prin instalarea lor şi rularea lor cu ajutorul roboţilor CNMV participanţi la WRO România.
Pentru secţiunea 2 se vor folosi resurse de la https://education.lego.com.
Vor mentora participanţii la acest atelier cei 12 membri ai celor 4 echipe de Lego robotica CNMV Ploieşti.
Mediatizarea atelierului se va face prin reţele de socializare şi profesori de informatică.



Locație

Vârste participanți 10 - 14

Grad dificultate

Format eveniment Eveniment offline

Dată 08.10.2018    16:00 - 19:00

Adresă Colegiul National Mihai Viteazul B-dul Independentei nr. 8
100028 Ploiesti

Numărul maxim de participanți 40 Vrei să participi la eveniment? Ia legătura cu reprezentantul.

Participarea la eveniment este gratuită pentru participanţi.
Contact Asociația Elevilor “Club LMV “ Ploiești Website: http://cnmv.ploiesti.roedu.net
Mail persoană de contact: lore_dicu@yahoo.com

Share pe rețele de socializare